Monday, December 29, 2014

Trei luni in US, Philadelphia / Three months in Philadelphia

Romanian:



      Ho ho ho...Merry Christmas...sau Craciun Fericit:)!!!

      Uite ca suntem in perioada sarbatorilor de iarna si cum necum s-au facut 3 luni de cand suntem in SUA. Personal, mie imi pare ca a trecut mult mai mult timp. Probabil din cauza ca a fost o perioada foarte aglomerata in care am acumulat in scurt timp foarte multe cunostinte, am invatat o gramada despre cum merg lucrurile in America si, zic eu, am si avut cateva obiective pe care deja le-am atins:). Si, cum de obicei la final de an lumea sta si mediteaza, analizeaza, trage concluzii zic ca este timpul sa fac o recapitulare a ceea mi se pare mie ca inseamna America, mai exact Philadelphia, asa cum am cunoscut-o eu in aceste 3 luni. O voi lua intr-o ordine aleatorie cu liniuta de la capat asa cum facem la scoala :).


Ce-mi place in US?

1.    Sistemul in general pentru ca functioneaza atata timp cat indeplinesti niste conditii si respecti regulile. Cam orice greseala neintentionata se poate repara daca dai dovada ca ai vrut, dar nu ai stiut cum sa faci. De ex. am luat amenda pentru ca nu am stiut unde e parcarea vizitatorilor la facultate, dar le-am explicat ca nu am vazut semnul si am fost iertati. Sau ieri am iesit de pe autostrada din greseala pe la EZ Pass fara sa platim, la intoarcere am anuntat si am primit un tichet cu care vom plati doar taxa de autostrada fara amenda.

2.    Functionarii publici - o mare diferenta in bine fata de Romania. Toate situatiile in care am fost nevoiti sa avem de-a face cu functionarii publici au decurs foarte bine si fara nervii si frustrarea din Romania.

3.    Imi place ca la fiecare scoala la ora cand intra si ies elevii de la scoala exista la intersectii persoane responsabile sa traverseze elevii strada. Asta ca sa nu i se intample copilului nimic pana la autobuz sau pana la masina parintelui.

4.    Oamenii- sunt draguti, uneori parca prea draguti si foarte ajutatori. Daca te pot ajuta o vor face sigur. Daca te vad pierdut in spatiu sigur se opresc si te ajuta. Uneori, par prea draguti si nu stiu daca chiar asa sunt oamenii sau mintea mea de roman este scurtcircuitata (de multe ori in Romania esti in garda cand un strain este prea dragut si de treaba cu tine)

5.    Magazine -  Stiam inainte sa vin aici dar acum e clar: consumul s-a inventat in SUA :). Sistemul este urmatorul la magazine: vii la noi, iti facem card de fidelitate, ai reduceri si-ti mai dam si cupoane ca sigur sa te intorci tot la noi sa-ti faci cumparaturile.  Aici reducerile sunt reduceri si ce-mi place este ca poti sa-ti cumperi lucruri la care in Romania poate doar ai visat sau poate faceai mari sacrificii sa le ai. Si aici includ hainele de firma care sunt mult mai ieftine, cosmeticele, electronicele.

6.    Cafea- Toata lumea aici bea cafea. La munca, la cumparaturi, oriunde ii vezi cu cate o cana de cafea in mana si cum eu sunt o iubitoare de cafea ma simt in largul meu :)

7.    Respectul fata de oameni - Este uimitor sa vezi cand te duci la un show de masini ca prezentatorul dupa ce se canta imnul zice ca va multumi anumitor oameni care au facut fapte bune pentru tara. Si tu te astepti sa fie niste invitati pe banca oficiala care au sponsorizat si care trebuie sa fie aplaudati. Ei bine nu e asa, el ii roaga pe cei care-si aud numele sa se ridice in picioare si incepe sa strige: politisti, pompieri, veteranii de razboi din Irak, Vietnam si oamenii chiar se ridica in picioare si restul salii ii aplauda pentru ca ajuta tara. Un gest atat de simplu dar cu atat de mare impact!




Ce nu-mi place in US?


1.    Scoala si sistemul medical pentru ca sunt scumpe. De aceea nu toti americanii au studii superioare sau asigurare de sanatate.
Legat de scoala asta nu inseamna ca daca o familie nu are bani, gata copilul nu poate urma o scoala buna. Este posibil, deoarece exista burse si alte circumstante prin care un copil bun la invatatura dar fara bani sa ajunga sa studieze la o scoala buna. Doar ca in acest caz este un pic mai multa munca de cercetare. De asemenea exista imprumuturi pentru elevi/studenti la care incepi sa platesti dupa ce ai terminat scoala, iar ratele sunt umane.
Legat de sistemul medical, sa primesti asigurarea de la angajator este un mare beneficiu dar nu toti il ofera. Serviciile medicale sunt scumpe, o consultatie la medicul de familie poate fi 75$-100$, la urgente costul incepe de la 500$, iar daca apelezi la ambulanta vorbim de cateva mii de dolari. Insa si aici, daca arati ca nu ai venit ca sa platesti atunci factura initiala se reduce considerabil. Stiu un caz care a primit factura de 700$ dupa o vizita la urgenta dar a platit doar 80$ datorita nivelului financiar scazut.

2.    Trafic - Fiind un oras mare exista si aici blocaje si mai ales la orele de varf si pe arterele aglomerate. Drumurile in oras nu sunt ,,ca in palma',' asa cum am intalnit in multe orase din Europa. Exista si aici soferi nervosi si agresivi, mai auzi cate un claxon la semafor, mai vezi pe unul ,,smecher care se baga'' etc. Ce ma deranjeaza cel mai tare este ca sunt distante mari dintr-un capat in celalalt alt orasului si ajungi sa faci cate o ora pana la munca. Fiind obisnuiti cu Brasovul unde in 15-20 minute erai unde voiai, aici mi se pare ca se pierde mult timp pe drum. Cata trebuie sa mearga 15 min cu masina pana la terminal, de unde ia metroul inca 25 minute pana in centru si apoi mai merge vreo 5 minute pe jos pana la birou. Daca ar merge cu masina, parcarea pentru o zi l-ar costa in jur de 20$/zi in centru.

3.    Oamenii frumosi din Europa sunt mai rari aici. Si cand zic frumosi ma refer la aspectul fizic. Americanul de rand este foarte relaxat, nu stie ce inseamna “nu se face”, se imbraca oricum, dar oricum (pot fi pijamale sau tricouri cu buricul gol cand ai 90 kg sau blugii cazuti la jumatatea fundului si prinsi acolo cu o curea). Sigur, in centru sunt alti oameni, dar marea masa considera frumos orice.







   Impresia dupa 3 luni de zile este ca SUA iti ofera mai multe sanse ca Romania sa ai un trai cel putin decent. Daca vrei sa muncesti, joburi sunt. Salariile, chiar si cel minim, iti ofera sansa unui trai decent. Nu trebuie sa lucrezi doar in domeniile bine platite sau sa ai job de manager pentru a avea chiar un trai bun. 


La multi ani!!!



English:

Ho Ho Ho…Merry Christmas!
We are in the holiday season and we realized that it’s been 3 month since we are in US. Personally it seems that we’ve been here much longer. Probably because it’s been a very busy period, a lot of new things in a short period of time, we learned a lot about their system and how things works around here. Usually at the end of the year people are analyzing and drawing conclusions I think it’s time for us to do the same. What I like and what I don’t like about US.

What I like?

1.       The system because in general works as long as you obey the rules and respect the conditions. A lot of mistakes if it’s done unintentionally can be fixed and can be waived if you can prove that you just didn’t know or that you just did a mistake. For example: I got a ticket for parking in the wrong place in the university campus but after I explained that we didn’t see the sign we were excused. Another time we exit the highway without paying because we use the lane for those with monthly pass. We announced it immediately and we will not pay the fine…just the normal fee.

2.       Civil servants -  a big difference from those in Romania. All the situations we had to interact with them was nice and easy. The process was smooth J without the frustration from Romania.

3.       I like that every school has people that take care of children that are crossing the street around the school.

4.       People – Are nice and sometimes maybe too nice and helpful. If they can help you they will. If they see you lost and unsure they will stop and ask you if you need help. They seem to nice sometime and I don’t know if they really are that nice or my Romanian mind is messed up ( in Romania you have to be careful if somebody is too niceJ)

5.       Stores – I knew this before but now it’ clear. Consumer industry was invented in US. The system is like this: you come to us, we give you fidelity card, discounts special offers anything just to make sure you will come backJ. Here promotions are really promotions and you can buy stuff that in Romania you only dream about.

6.       Coffee – everybody drinks coffee. At work, on the street, at shopping everywhere you look you see people drinking coffee. I love coffee so I like this very muchJ

7.       Respect – It’s amazing to see at an auto show that the announcer will start to thank certain people who did great things for others and for the country. And you expect to see all kinds of sponsors or politicians but the guy starts saying….policeman, fire fighters, war veteran, doctors, etc…and they stand up and people applaud them. A simple thing but very powerful.


What I don’t like about US?

1.       School and medical system  because they are expensive. That’s why not all Americans go to college or have health insurance.
About the school that doesn’t mean that if family doesn’t have money their kids can’t go to college. It is possible because there are scholarship and other ways to support yourself through college. In this case it is more hard work but it’s possible. There are also loans for students and you can start paying back only after you graduate.
About the medical system – to receive health insurance from your employer is a big thing. But not all employer offers this. Medical services are expensive and a simple visit to the doctor costs 75$-100$. If you go to emergency room is even more, from 500$ and up. But also there are ways to sort this out too. If you can prove your earnings are very low then your cost drops a lot. A know somebody who got the bill from emergency room – 700$. After he provided prove of low income he paid only 80$.

2.       Traffic – Being a big city you will see traffic jam especially on highways and at rush hour. The roads are not as smooth as I saw in many European cities. There are ,,big shots’’ that cut in line at the light or horning or swearing. What is most annoying are the big distances between everything. It can take you up to one hour to get from one place to another. We are used to Brasov where in 20 minutes you travel across town.

3.       Beautiful people are rarely here than in Europe. And when I mean beautiful I don’t mean the physical aspect. The American people is very relaxed, dresses anyhow and I mean you can see people shopping in their pajamas or the famous gangsta style.

The general impression after 3 month here is that US gives more opportunity than Romania. More chances for a decent living. If you want to work you can find jobs. Salaries, even the minimum one can give you a decent living. You don’t have to have only good jobs that pays well or manager jobs in order to live decent.

Happy New Year!!!




Friday, December 12, 2014

Echivalarea studiilor in SUA

Salutare dragilor!!!

     De mult timp am vrut sa scriu acest post despre echivalarea studiilor aici, insa am asteptat sa fiu admisa oficial la Master ca apoi sa va povestesc intreg traseul parcurs.
     Inca din Romania am fost hotarati sa facem tot ce ne sta in putinta ca sa ne echivalam studiile aici pentru ca daca la inceput asa am fost sfatuiti de cei la care veneam, acum, traind aici, pot sa spun cu mana pe inima ca un job care necesita faculatatea terminata se plateste de la dublu in sus. Asa ca am intrebat in stanga si in dreapta cine face aceste echivalari si am dat peste una din cele mai mari agentii din US, numita WES. Pe site-ul ei sunt toate informatiile necesare, insa trebuie rabdare multa ca sa ajungi sa ai actele echivalate aici. De ce? Pentru ca din Romania iti trebuie o groaza de acte, adeverinte si stampile specifice statului roman:). Intai trebuie sa te adresezi facultatii pe care ai terminat-o si sa-i rogi sa-ti dea o adeverinta de autenticitate a diplomei (cu toate ca ei ti-au emis-o, ei au semnat-o, le-o arati in orginial dar nu conteaza). Adeverinta asta doar nu credeti ca se elibereaza pe loc....faci o cerere, platesti 20 ron si in 10 zile lucratoare ti-o elibereaza aceeasi secretara unde ai lasat cererea:))). Asta am patit noi la Universitatea Transilvania din Brasov unde a terminat Catalin. Eu am absolvit la SNSPA Bucuresti unde lucrurile stau mai normal, in sensul ca, am dat un telefon sa vad ce trebuie sa fac, am vorbit cu secretarul sef care m-a rugat sa-i scanez diploma si sa i-o trimit pe mail (ca doar nu o sa fac un drum la Bucuresti doar pentru asta) si a doua zi pot sa trimit pe oricine din Bucuresti sa ridice adeverinta, fara cereri, costuri si altele.
     Bun, acum avem adeverintele ce facem dupa? Ei bine trebuie sa te adresezi celor de la CNRED, care au sedii in mai multe orase, de obicei in facultatile mari, deci m-am intors la Universitatea Transilvania sa depunem dosarele. Acest centru verifica daca diploma ta impreuna cu adeverinta de autenticitate sunt reale si pun o stampila de diploma.....totul costa parca 45 ron de pers si dureaza vreo 14 zile ca trebuie sa ajunga la Bucuresti. Se intorc diplomele de acolo stampilate deci autentificate de toate organele posibile asa ca ne apucam de apostilat, tradus, supralegalizat. Intai apostilam diplomele in orginal la Prefectura, apoi le traducem in engleza sa inteleaga astia ceva cand le vor citi, le legalizam la un notar public si apoi mergem la Camera Notarilor Publici sa supralegalizele semnatura notarului public....V-am innebunit, stiu....Dar cine va vrea sa faca acesti pasi, ii are aici detaliat si-i poate urmari. Toata nebunia asta a costat undeva la 400 ron pentru amandoi si s-a rezolvat intr-o luna si un pic. Exista notari care fac totul in locul tau daca nu ai timp sa umbli, am cerut si eu un pret si era 950 ron/ persoana asa ca mi-am facut timp sa umblu pe la institutii:)
     Cu toate actele dupa noi venim in US si din prima luna aici incepem sa mergem pe la facultati sa intrebam ce si cum se face aici. Prima la care am fost, a fost chiar La Salle unde doamna de acolo ne-a spus ca are nevoie de echivalarea WES aici, adica sa trimitem actele la WES la New York si sa-i trimitem transcriptul de la ei. In prima faza, fara aceasta echivalare ni s-a spus ca nu cred ca vor recunoaste facultatea si ca ei de obicei recunosc cam jumatate. Dezamagire maxima pe capul nostru ca mai trebuie sa facem aici vreo 2 ani amandoi, ca trebuie sa si lucram, aici stiti ca facultatiile se invart pe la 50.000$....A doua zi aveam programare la alta facultate, Drexel. Mergem si acolo iar acolo alt raspuns. Daca ati terminat o facultate de stat recunoscuta in Romania, va fi recunoscuta si aici si teroretic va puteti inscrie la master, maxim va trebui sa luati cateva cursuri. Imediat ne-a venit inima la loc si zambetul pe buze.
     La WES am trimis pachetul cu toate actele, le-am dat adresele de la 3 facultati unde am aplicat ca ei sa trimita direct la facultati echivalarea (asa cer aici ca sa fie plicul sigilat) si totul a durat 7 zile lucratoare. Costul a fost undeva la 350$/ persoana cu 4 copii incluse. Surpriza mare a fost cand a venit echivalarea si ne-au dat bachelor degree, adica facultatea terminata integral. In acel moment am hotarat ca voi continua doar eu cu studiile, Catalin gasise deja un job in contabilitate/financiar/audit si urmatorul pas pentru el va fi un curs de expert contabil, un CPA aici.
     Dupa ce au primit si facultatile echivalarea m-au contactat sa aplic la master, adica la graduate, nu la undergraduate cum aplicasem deja. Atunci am decis sa continui procesul doar cu Drexel si La Salle, iar decizia pentru La Salle a fost luata din doua mari considerente: Drexel ma considera un student international si trebuia sa mai sustin doua examene la ei (GRE un fel de bacalaureat si IELTS-test de limba engleza) si in plus costul masterului depasea 50.000$. La Salle au inteles ca venind cu Green Card nu sunt cu viza de student si m-au acceptat ca un rezident asa ca nu a mai fost nevoie sa sustin aceste teste, iar costul masterului se ridica la 30.000$. Pot aplica la burse, subventii, dar sigur voi plati peste 60% din valoare. La Salle nu este cea mai buna universitate din Philadelphia (este pe locul 31 din 107 universitati), insa a parut cea mai deschisa pentru studentii imigranti ca mine:).
     Pe langa echivalare mai aveam nevoie de 2 scrisori de recomandare de la profesorii din scoala, asa ca am apelat la toate relatiile posibile sa fac rost de aceste scrisori de recomandare in engleza, semnate si stampilate, mai aveau nevoie de un eseu in care sa spun de ce am ales aceasta facultate, ce asteptari avem, ce vrem sa facem in viitor, asa ca m-am apucat si de scris si uite asa intr-o luna aveam toate actele cerute de ei si aplicatia mea era completa. Vizitasem deja facultatea de 2 ori, stiam campusul, asa ca asteptam cu nerabdare ultimul pas si anume interviul.  La o saptamana dupa ce le-am trimis pe mail tot ce mi-au cerut, am fost invitata la interviul de admitere. M-am imbracat frumos, ca o scolarita, am citit un pic pe net cam ce m-ar putea intreba, am recitit de cateva ori eseul cu telurile mele pe viitor si miercuri la ora 15 eram prezenta la universitate. Interviul l-am sustinut cu advisor-ul meu (aici ai un fel de diriginte pe perioada cursurilor care te ajuta si te indruma), nu a fost greu, dar nici usor, m-a rugat sa-i spun despre mine mai multe ca sa ma cunoasca mai bine, cum cred ca ma vor ajuta cursurile din facultate acum (eu am facut comunicare si relatii publice si continui cu Professional and Business Communication), ce vreau sa fac dupa, cam in ce sector vreau sa lucrez, ce aspiratii am, etc.
     Scoala aici e structurata altfel in sensul ca nu incepe la 1 oct si se termina in vara.....incepe de 4 ori pe an, in fiecare anotimp. Cand intri la scoala ti se spune cate cursuri trebuie sa faci ca sa termini, in cazul meu 12. Fiecare curs are 3 credite, deci vor fi 36 credite in total si platesc la numarul de credite.Termini scoala cand ai finalizat toate cursurile si asta depinde numai de tine la cat de multe cursuri aplici pe semestru.
     A doua zi am primit mailul cu acceptarea mea la master si cu ghidul incepatorului:). Masterul va incepe in 12 ianuarie asa ca am sa revin cu povestiri din prima zi de scoala :).

Tuesday, December 9, 2014

Simplu dar relevant

Salutare,

     Am trecut astazi printr-o intamplare simpla, dar relevanta...asa cum reiese si din titlu:). Bineinteles ca vreau sa o scriu pe blog :).
     Am avut dimineata examenul pentru permis de conducere. Am luat acum ceva timp sala, iar astazi eram programat pentru ,,traseu''. S-a intamplat ca astazi sa fie o zi foarte urata cu frig si ploaie, exact ce nu iti doresti in ziua cand ai de trecut examenul pentru permis. O sa trec peste detaliile tehnice deoarece am mai scris ca in Pennsylvania sa iti iei carnet de conducere este aproape o formalitate mai ales daca ai condus deja in Romania. Nu esti obligat sa iei ore la scoala de soferi, nu trebuie sa faci cursuri de legislatie, trebuie doar sa te prezinti la centru de examinare. Prima data sa dai sala si a doua oara traseul. Singura parte negativa este ca dureaza foarte mult intre cele 2 parti. In cazul meu aproximativ 6 saptamani, care este de obicei perioada standard de asteptare. In acesti timp insa, ai dreptul sa conduci masina cu un ,,Learner permit'' doar ca trebuie tot timpul sa fii insotit de cineva cu permis.
     Revenind la povestea de azi, asa cum va spuneam, era frig si ploua destul de tare. Am ajuns la locul de examinare, ne-am asezat cu masina la coada (eram a treia masina in rand) si asteptam cuminti sa ne vina randul. Examinarea incepe intr-o parcare destul de mare, undeva mai in spate iar mai in fata, cam la 150 de metri, este si sediul unde se intocmesc toate actele pentru permis (daca treci intri in acea cladire pentru poze si eliberarea permisului).
     O masina, tot pentru examen, tocmai plecase cand am ajuns noi si asteptam frumos ca domnul instructor sa fie adus inapoi, cat mai aproape de urmatoarea masina programata la examen, ca sa nu se ude. Plus, ca in logica mea asa ar fi fost si normal, cel cu masina sa il protejeze de ploaie si frig  pe cel fara masina :). Se intoarce masina, parcheaza langa intrarea in sediu iar domn instructor vine frumos prin ploaie, cu hartii bagate pe sub haina ca sa nu le ude, catre urmatoarea masina. Eu si Andreea, invatati ca in Romania, ca  in fata functionarilor publici stai drepti, incerci sa nu-i superi, te porti frumos cu ei, am ramas putin surprinsi. Nu intelegeam de ce a fost lasat saracul om sa vina pe jos prin frig si ploaie. Primul gand este cel romanesc, normal. Apoi incercam sa gandim dupa logica de aici.  Carevasazica, aici important nu e functionarul, ci platitorul de taxe si impozite. El trebuie sa fie fericit si confortabil, in speta aproape de intrarea in sediu.  Hmmm ce chestie:). Acelasi lucru l-am patit si eu si toti cei prezenti la examen azi. E un alt fel de privit problema functionarului in slujba cetateanului. Ok, nu o sa generalizez ca sigur sunt exemple proaste si in SUA, insa noi pana acum nu le-am intalnit. Probabil ca sunt exceptii, asa cum in Romania exceptiile sunt cei corecti:).
     Inca un exemplu de a face lucrurile corect si logic. Fiind de putin timp aici, noua inca nu ni se par logice. Si asta e cel mai trist si spune multe de modul in care am crescut si societatea in care am trait. Da, ok, nu vreau sa incepeti sa spuneti ca vezi Doamne gata am uitat de am plecat si aruncam cu noroi in tara noastra dar ma gandesc oare cum ar sta lucrurile in Romania daca s-ar intampla aceste lucruri simple dar relevante:)?

Tuesday, December 2, 2014

Prima chirie in SUA / Our first rent in US

Romanian:


Hello din nou,

     Desi stiam de aproximativ o saptamana ca ne vom muta la casa noastra in chirie, am asteptat ca totul sa fie oficial pentru a scrie pe blog intreaga poveste. Asa cum stiti din postarile anterioare noi am avut norocul sa avem un loc unde sa stam la inceputul vietii noastre in SUA. Imi mentin parerea ca este un mare avantaj, evident. Insa ca orice oameni normali la cap :) am considerat ca trebuie la un moment dat sa ne asezam la casa noastra. Pentru inceput un apartament in chirie este varianta cea mai buna pentru noi.
      Drept urmare, pe la jumatatea lunii noiembrie am zis sa incepem sa testam piata chiriilor sa vedem si noi cu ce se mananca acest domeniu in SUA. Zis si facut. Pentru inceput am incercat variantele oficiale. Adica diferite complexe rezidentiale care au o companie ce se ocupa de tot ceea ce inseamna inchirierea acestor apartamente. In Philadelphia sunt foarte multe asemenea companii si complexe de apartamente. Noi am decis sa ramanem in zona unde am locuit si pana acum (Northeast Philadelphia). Am inceput cu o simpla cutare pe google si am stabilit o sumedenie de intalniri. Deoarece si eu si Andreea am avut o perioada in care am fost liberi am putut sa dedicam aproape o saptamana cautatului de apartamente. Am fost in fiecare zi si am vazut cam 3-4/zi. Sincer sa va zic dupa primele 2 zile am descoperit cu adevarat cat de multe apartamente sunt pentru inchiriat. Si astea doar in zona noastra. Doar din ce am vazut noi (unele vizitate, altele doar trecand pe langa ele) am numarat cam 50 de complexe (unele mai mari, altele mai mici). Deci aveam de unde alege:). Problema cea mai mare era ca nu aveam acel credit history de care intreaba toata lumea dar ne-am gandit ca exista variante si pentru amarati ca noi:). Nu voi descrie fiecare vizita in parte ca sa nu va plictisesc asa ca voi face un scurt rezumat.
     1. Toate agentiile ne-au spus ca nu este asa o mare problema ca nu avem credit history, atata timp cat putem dovedi ca lucram. In plus trebuie ca venitul lunar al familiei sa fie de 3 ori chiria. Adica la o chirie de 800-900 dolari, salariul familiei trebuie sa fie 2400-2700$. Unele mai puteau cere in plus o garantie mai mare. In mod normal se cere garantie echivalentul unei chirii. Daca nu ai credit history pot sa iti ceara 2 sau 3 chirii. Am intrebat si ce variante exista daca nu ai nici credit history si nici dovada ca lucrezi. In acest caz, unii nu te accepta deloc, altii te obliga la plata anticipata a chiriei pe multe luni in avans (cam de la 6 in sus). Am intrebat special acest lucru deoarece ma gandesc ca sunt persoane care vin in SUA si nu au unde sta la inceput sa stie cam la ce sa se astepte. Poate sunt si exceptii insa nu le-am intalnit noi.
     2. Toate apartamentele sunt nemobilate. Deloc. Au doar bucataria complet utilata plus masina de spalat rufe si uscatorul care pot fi in casa sau pe hol unde se impart cu ceilalti locatari (asa cum ati vazut in filme). Acelasi apartament insa mobilat costa cam de 3 ori mai mult. Cel putin asta a fost pretul care ne-a fost dat noua in doua locuri unde am intrebat.
     3. Noi am cautat apartament cu 1 dormitor. Aici 1 dormitor  inseamna de fapt 2 camere deoarece toate au si un living. Echivalentul garsonierelor din Romania ar fi apartamentele studio.Acestea au doar livingul+bucatarie si baie. Mai exista si unele cu baie pe hol insa noi am exclus din start acea varianta. Acestea ar fi cam cum sunt in Ro caminele de nefamilisti.
     4. Chiriile pentru apartamentele cu 1 dormitor  in zona Northeast care este considerata o zona buna sunt cam intre 700$ si 1100$. Acestea sunt variantele minime si maxime pe care le-am intalnit noi. Unele au incluse in ele o parte din utilitati ca apa, gazul sau curentul iar altele nu includ nimic.
     5. Apartamentele pot fi in blocuri care de obicei au maxim 2 etaje sau intr-un fel de case de tip duplex cu 2, 3 sau 4 apartamente. Noi am gasit intr-un fel de combinatie intre bloc si casa. Fiecare apartament are intrare lui insa arata ca un bloc. O sa va lamuriti mai bine daca va uitati la poze:).

Spatele casei unde este si intrarea in garaj.



     6. Apartamentele sunt maricele. Ca si reper va pot zice ca din tot ce am vazut noi cel mai mic avea 600 square feet adica aproximativ 55 metri patrati. Cel pe care l-am si inchiriat are 800 square feet (cam 75 metri patrati).
     7. Un lucru foarte fain este ca aici chiriasul are drepturi. Daca se strica ceva nu trebuie sa repari singur. Compania proprietara este obligata sa faca acest lucru. Asta imi place:). Pe de alta parte nu poti intarzia cu chiria. Ai cateva zile la inceputul lunii cand poti plati, apoi esti penalizat pe zi de intarziere iar apoi evacuat.
     8. Din toate cele aproximativ 20 de locatii vizionate doar 2 erau ocupate in intregime. Restul aveau cel putin 1-2 apartamente goale sau care urmau sa fie eliberate. Al nostru se va elibera la sfarsitul lui decembrie iar noi suntem programati sa ne mutam in 8 ianuarie.
 
Hai ca am dat prea multe detalii:).


English:


Our first rent in US
We knew for about a week that we are going to move in our home we waited for everything to be official so we can write here the whole story. As you already know we were extremely lucky that we had a place to stay at the beginning of our life in US. I still think that having a place to stay when you  first come to USA is a major advantage…but like every normal people I think after a while is best to move. A rented apartment is the best place to start.
In November we decided to start looking for a rent, ask around to see what is the deal with renting a house  in US. We started by contacting offices that deal with renting all kinds of places. There are numerous residential complexes that have an office that takes care of renting them. We decided to stay in the same area ( Northeast Philadelphia) because we liked it and is the best choice for us. It took us about one week with 3-4 meetings per day. After 2 days we really realized how many places to rent are just in Northeast Philly. So we had where to choose from, the only problem was that we didn’t have that credit history  which is very important here, Eventually we thought that it must be a way to rent a place even for people like us who just came to US. I am not going to discuss every meeting because I don’t want to bore you. I will make a short briefing:
1.       All the agencies told us that not having a credit score is not that big of a problem as long as we can prove that we have a job. The salary must be 3 times the monthly rent. That means that for a 800-900$ rent you need a 2400$ - 2700$ monthly wage per family. Some were asking for a deposit that is usually 1-2 month rent. We asked what if nobody has a job but have money in their account and some don’t accept this situation or they make you pay about 6 months in advance. There may be other situations but we didn’t meet any.
2.       All apartments are unfurnished. Only the kitchen is fully furnished and has all the appliances. Plus all of them have laundry machine and dryer. Most are not inside the apartment, you can find them on the hallway or other dedicated rooms. If you want the apartment to be furnished it can cost 3 times more.
3.       We looked for one bedroom apartment. Here this means that you actually have 2 rooms: living+bedroom.
4.       The rent for one bedroom apartment in Northeast Philadelphia which is considered a good area are between 700$ and 1100$. Part of them includes some utilities, some don’t.
5.       The apartments are in buildings with maximum 2 floors or in some kind of houses duplex type with 2,3,4 apartments per house. We found in a place similar to a duplex. You have below some pictures to get the idea.


 

6.       The apartments are quite big. From what we saw I can tell you that the smallest one had 600 square feet 9 (about 55 square meter). The one we rented has 800 square feet ( about 75 square meter)
7.       One thing that I like here is that the you as a renter have rights. If something is broken they have to fix it. On the other hand you can not be late with the rent. If you pass the deadline you are penalized for each day.
8.       From the all 20 places that we visit only 2 were fully occupied. The rest had at least 1-2 apartments free. Ours will be open from 8th of January and we are moving than.




Monday, December 1, 2014

Philadelphia Christmas Market

 Romanian:


Hello,
      Acest post trebuia scris de Andreea care doarme la ora asta pentru ca maine lucreaza. Drept urmare, m-am oferit sa o ajut cu postarea:)
      In SUA a inceput deja perioada sarbatorilor. Ea incepe odata cu Thanksgiving Day (Ziua Recunostintei) care se sarbatoreste in ultima joi din Noiembrie. Anul asta a picat in 27 noiembrie. Traditia spune ca Thanksgiving Day se petrece  in familie si se incheie cu celebra cina unde se mananca curcan. De asemenea, tot de Ziua Recunostintei, multi americani impodobesc deja bradul. Pentru noi pare un pic ciudat, insa este placut sa vezi atatea locuri si case frumos impodobite pentru o perioada mai lunga de timp. Bineinteles ca si in Philadelphia exista o piata de Craciun. Ba chiar este considerata una din pietele frumoase din SUA. Aveti si un link cu mai multe detalii: http://www.travelandleisure.com/articles/americas-best-christmas-markets/9
       Si nu puteam rata ocazia sa o vizitam. Nu pot sa zic ca am fost extrem de impresionati, insa poate ca aveam noi asteptarile prea mari:). Este micuta si intima, insa cu un aer de sarbatoare foarte puternic. Au muzica live de sezon ceea ce contribuie la aceasta atmosfera. Daca ar fi sa comparam, cred ca este sub ceea ce am vazut in Sibiu sau Brasov. Dar per total ambianta este placuta si relaxanta. Si nici nu am ascultat colindele lui Hrusca:). Nu suntem plecati de atat de mult timp incat sa ne fie dor de ele:).
      Mai jos aveti si cateva poze. Scuzati calitatea, insa deocamdata tot cu telefoanele mobile facem poze. Pe viitor speram sa ne upgradam cu un DSLR :)
       Vizionarea placuta.


English:


Hello,
Andreea should write this post but because she is working tomorrow she already went to bed. So I decide to help herJ.
In US the holiday season already started. It starts on Thanksgiving Day which is celebrated on the last Thursday of November. This year it was on 27th of November. Traditionally Thanksgiving Day is spent with the family. A dinner with the famous turkey is the most common way to celebrate this holiday. Also on this day a lot of people decorate the Christmas tree. For us this is a bit strange but it’s nice to see all the houses nicely decorated and lighted for a longer period of time. Of course that Philadelphia has a Christmas Market. It is considered one of the nicest in USA. You can find more details in this link: http://www.travelandleisure.com/articles/americas-best-christmas-markets/9
We couldn’t missed the chance of visiting the Christmas Market but we were not very impressed to be honest. Is small and cozy with a powerful holiday spirit. Live music is a very nice touch. Compared to what we saw in Brasov and Sibiu I think it is poorer. But the overall atmosphere is nice and relaxing.
We also made some pictures. The quality is not too god, the pictures are taken with our phones. We hope to buy a DSLR camera soonJ
Enjoy

     







   
Iar in ultima poza este personajul Iisus cantand printre oameni Let it be - priceless:))

Pe curand:)

Thursday, November 27, 2014

Philadelphia in imagini / Philadelphia in pictures

Pentru ca am facut cateva poze cu super aparatul telefonului meu mobil :) m-am gandit ca pentru unii ar fi interesant sa vada si in imagini cam cum este pe aici. O sa le si explic pentru a putea intelege mai bine:)

Mai jos sunt  poze facute la prima noastra iesire pe strazile americane:). Cam asa arata imprejurimile.





Am avut ocazia sa intru si intr-un local Buffalo wings cand era football night

In drum spre Tennesse am vazut cam cum arata drumurile lor si aproape ca am fost martorii formarii unei tornade. Si imi place ca berea este semnalizata corespunzator:))


Avem si restaurante sa ne aduca aminte de acasa!

Cam asa arata centrul Philadelphiei:

















 Tot in centru gasiti si o piata foarte faina. O recomand chiar si turistilor. Sunt multe locuri unde poti incerca mancarea traditionala de aici.




Bineinteles ca orasul si magazinele sunt pregatite pentru Craciun:)








Pe curand.






Putina relaxare dupa atatea informatii / It's time to relax


Pentru ca deja blogul are prea multe informatii si nici o distractie am zis sa va zic si voua ce se canta pe aici. Urmatoarele melodii le aud zilnic aici la radio sau TV. Prima cel putin e difuzata din jumate in jumate de ora. Si cum in materie de muzica gusturile sunt foarte diferite va invit sa le ascultati si sa le apreciati dupa preferinte :)


Because the blog is already full with information I think is a good idea to relax a little. This songs are on heavy repeat here. You can here them everywhere, all the time.


Iggy Azalea Ft Rita Ora - Black Widow




Taylor Swift - Shake it Off



MAroon 5 - Animals



Tove Lo - Habits ( Stay High)



Ed Sheeran - Don't




Enjoy!

O intamplare simpla.../ Simple fact of life...

Romanian:       


Acum cateva zile, intr-o dimineata, eram cu Andreea la un Dunkin Donuts si beam o cafea. Urma sa ne intalnim cu cineva si pentru ca ajunsesem mai devreme cu vreo 40 de minute am zis sa profitam sa ne bem cafeaua:). In cafenea la o masa alaturata erau un grup de 3 oameni, motociclisti cu geci de piele, plete, genul cu Harley Davidson, oameni inalti si zdraveni care isi vedeau linistiti de conversatia lor. La cateva minute a intrat un alt grup de 3 persoane in varsta undeva peste 70 de ani care si ei s-au asezat la alta masa si isi savurau cafelele si gogosile. La un moment dat vad ca motociclistii se pregatesc de plecare iar inainte sa iasa unul dintre ei ( cel mai ,,fioros'' dintre ei) se apropie de batrani si spune simplu: ,,Ma scuzati, nu vreau sa va deranjez..intinde mana catre unul dintre batrani si zice...Thank you for your service. Curios m-am uitat mai atent la batran si atunci m-am luminat si eu. Avea o sapca cu veteran al razboiului din Vietnam.
      Pe mine unul m-a impresionat acest gest simplu dar plin de respect si recunostinta. E prima oara cand vad asa ceva.Aceasta intamplare spune multe despre societatea de aici.
     
    Si pentru ca veni vorba de societate am observat inca un lucru. Oriunde am fost si am umblat destul de mult in aceste 2 luni de cand suntem aici, lumea e saritoare si dornica sa te ajute. Am mai fost in multe orase din Europa insa nicaieri nu am patit ca aici. Pur si simplu daca te vad un pic dezorientat se opresc pe strada si te abordeaza. Esti in regula? Te ajut cu ceva? Te-ai ratacit? etc. De multe ori,cum totul este nou pentru noi, ne uitam de jur imprejur doar ca sa observam cat mai multe lucruri.  Se pare ca felul in care privim noi de jur imprejur se aseamana mult cu dezorientarea:). Si am si aici o intamplare scurta:). Am fost cu Andreea la una din universitati si am parcat la ei in campus intr-un loc de parcare gasit liber. Am stat vreo 3 ore pe acolo si la intoarcere, surpriza...in parbriz amenda 50$ pentru parcare in loc nepermis. Si cum stateam noi si ne uitam la aceea amenda sa vedem ce zice, unde trebuie platita, etc, se opreste o masina, coboara gemul si 2 fete tinere, probabil studente, ne intreaba frumos:
 Ati luat amenda?
Noi - Da
Ele - Sunteti in vizita?
Noi - Da
Ele - Atunci nu e corect. Mergeti la biroul (si ne explica unde sa mergem) si certati-va cu ei ca nu e corect sa luati amenda asa
Si am fost, si am discutat si ne-au pasuit, fiind prima abatere. Dar noroc cu ele ca altfel eram mai saraci cu 50$.

Exista si multi americani dintre cei cu care am interactionat intr-un fel sau altul care sunt exagerat de entuziasmati si extrem de incantati cand le povestim cum am ajuns noi aici. Mie, deocamdata, o asemenea reactie mi se pare un pic falsa...ramane sa elucidez in viitor daca am dreptate sau nu.



English:


A few mornings ago I was with Andreea at Donkin Donuts having coffee. We were about to meet somebody but because we arrived early we decided to wait inside Donkin.  Inside at a table next to us there was a group of about 3-4 motorcyclists the kind with long hair, leather jackets and pants. They were minding quietly their own conversation. After a few minutes a group of 3 old man enters the place. They were about 70 years old and they sat down at another table. After a while I see that the motorcyclists are getting ready to leave and just before exit one of them approach the other group and says: Excuse me I don’t mean to interrupt …shakes the hand of one the old man saying….Ghank you for your service. I looked closely and I saw that the guy is a Vietnam veteran.
I for one was really impressed by this gesture, simple but full of respect and dignity. It’s the first time when I see this. This says a lot about the society here.
And speaking of society I noticed another thing. Every places we’ve been people are helpful and willing to advice you. We visited  many European cities but we haven’t seen something like this. If they see you just a bit lost they ask you…Are you ok? Are you lost? Can we help you?..Many times we were just looking around just because everything was so new J. Again I can tell you a small episode.
I was with Andreea at the university and we parked inside the campus. We stayed there for about 3 hours and when we returned to the car…surprise…a ticket for 50$ because we parked in the wrong place. We were looking at the ticket trying to see where and when do we have to pay the ticket when a car approaches and 2 young girls ask us nicely:
Did you get a ticket?
Us: Yes
Them: Are you just visiting?
Us: Yes
Them: It is not fair. You should go to the parking office ( they explain to us where the office is) and complain . You shouldn’t had taken this ticket.
And we visited the parking office and got away just with a warning. They cancelled the ticket after we explained that we just didn’t know the rules in the campus. Lucky that those girls stopped to help us otherwise we would be 50$ poorer.
There are a lot of American people that are exaggeratedly enthusiastic and thrilled when we tell them how we came to US. For me, now, they seem a bit phony and false…we’ll see in the future if I am wright or notJ

 

Echivalarea studiilor in SUA / Studies equivalency in US.

Romanian:


Salutare din nou:),
       Hai ca a trecut ceva timp de cand nu am mai scris insa a fost o perioada mai aglomerata pentru noi. Insa astazi voi recupera si voi avea 4 noi postari.Un nou record:)).Senzational!!!
Aceasta este prima si se refera la echivalarea studiilor in SUA. Pentru cei care au de gand sa isi echivaleze studiile in SUA trebuie sa stie ca toata aceasta munca trebuie inceputa de acasa, cu ceva timp inainte de a veni in State.
         Dar sa o luam cu inceputul. Exista in SUA mai multe agentii de echivalare a studiilor. Una dintre ele si cea pe care am folosit-o si noi este WES - World Educational Services, www.wes.org. Aceasta agentie ne-a fost recomandata de mai multe lume si toate cele 3 universitati din Philadelphia la care am aplicat ne-au spus ca lucreaza cu Wes. Pentru a va informa despre actele necesare puteti intra pe site-ul lor si aflati toate detaliile. Eu va spun ce a trebuit sa facem noi si ce a rezultat de aici. In romania eu am facut 4 ani la Universitatea Transilvania din Brasov, sectia Finante-Asigurari iar Andreea a facut 5 ani la SNSPA, sectia Comunicare si Relatii Publice.
         Intai de toate am autentificat diploma la Minesterul Educatiei. Apoi trebuie apostilata la Prefectura, urmeaza traducerea + legalizarea iar la sfarsit supralegalizarea la Camera Notarilor Publici. Toate acestea pot dura cateva saptamani si de aceea ar fi bine sa incepeti din timp. Costul nu e foarte ridicat si cred ca merita efortul. Pe noi ne-a costat aproximativ 300-400 ron pentru amandoi. Este necesara toata aceasta procedura atat pentru diploma de licenta cat si pentru foaia matricola.
         Inarmati cu aceste acte am fost pe la universitatile din Philadelphia care inainte de orice ne-au cerut raportul de echivalare de la Wes. Noi in prima faza, nestiind cum stau lucrurile, am fost doar cu actele traduse si legalizate, crezand ca poate sunt si universitatile in masura sa ne ofere o echivalare. Drept urmare am trimis actele la aceasta agentie, am platit cam 700$ ( cam mult ce-i drept) si am asteptat aproximativ 2 saptamani rezultatul. Am cerut mai multe copii deoarece raportul trebuie sa soseasca la universitate direct de la Wes. Am cerut 4 copii ( 3 pentru universitatile la care aplicasem plus 1 pentru noi sa vedem rezultatul).
         Surpriza placuta a fost cand,  la primirea raportului, am vazut ca ne-au fost echivalate studiile in totalitate si practic putem aplica direct la master.In cazul meu au fost echivalate din cele 249 de credite din Ro doar 177 iar Andreei din 240 i-au fost recunoscute 168. Pentru unele universitati mai este necesara si o diploma IELTS sau Toefel insa pentru altele nu.
        Sfatul meu este sa nu neglijati acest aspect deoarece salariile pentru cei cu studii superioare sunt de 3-4 ori mai mari iar posibilitatea unei cariere de succes este si mai mare. Evident pentru cei care doresc acest lucru:)
      Si s-a incheiat prima postare de azi 27 noiembrie 2014:)
      Ne vedem la pagina urmatoare:)
       

English:


Hello again J
It’s been a while since I posted  something but recently we’ve been quite busy. Today I will make it up with 4 postings. A new record. Sensational! J
This is about how you can equivalate your studies in US. For all those who are interested they have to start working on this way before arriving here.
But let’s start with the beginning. In US there are several agency that can equivalate your study. We worked with WES – World Educational Service www.wes.org. This agency was recommended to us by all  three universities that we went to. For more information about the necessary documents you can visit their website.
As I said you need to start working on your documents from home. After that you must contact WES and send them all the documents. For us it cost about 700$ per person and we waited for about 2 weeks. Surprise surprise…when we received the papers we saw that they equivalate all our classes and we have the equivalate of US graduate diploma.
My advice is not to underestimate this aspect because the salaries are much higher for those who graduate from college. About 3-4 times more.

       
 

Monday, November 17, 2014

Mancarea in Philly

Pe principiul "dragostea trece prin stomac" haideti sa va spun care e treaba cu mancarea in US. Inainte sa plecam multi ne-au averitizat ca o sa mancam numai "plastic si fast food" aici pentru ca americanii sunt recunoscuti pentru mancarea lor de proasta calitate. Acum dupa aproape 2 luni de trait printre ei, pot sa dezaprob aceasta teorie. Pentru inceput vreau sa va zic ca in Pennsylvania mancarea si hainele sunt scutite de taxe. Celalalte produse se impoziteaza cu 8% in Philadelphia si mai putin in afara orasului.
Venind la prietenii nostri care sunt in US de 12 ani (el) si de 20 ani (ea) ne-au aratat ca se gasesc alimente ca in Romania si aici. In Philadelphia exista o mare comunitate de rusi asa ca exista multe magazine rusesti (destul de mari) unde bineinteles ca gasesti mancare asemanatoare cu cea de acasa. Aici gasesti muraturi, tarhon, hrean, gemuri, paine foarte foarte buna (1.7$/bucata), mancare gatita de ei exact ca in supermarketurile de gen Billa, Real, etc. Aici am vazut sarmale, de aici luam mezeluri si mai precis salam de Sibiu (12$/pound) sau diferite produse traditionale din zona Balcanilor. In magazine se aude numai ruseste, cred ca 95% din clienti sunt rusi, vanzatoarele abia abia daca scot 2-3 cuvinte in engleza dar e ok, ne-am obisnuit si ne bucuram ca aduc produse bune. Am inteles ca inainte erau polonezii la putere cu magazine bune, dar n-au rezistat in fata minoritatii rusesti care chiar daca nu va vine sa credeti sunt multi!!!:)).
Ce produs romanesc credeti ca face senzatie in US, la rusi? Ei bine...las poza sa vorbeasca de la sine:)



Daca nu cumparam de la rusi, mergem la nemti pentru ca si ei au un magazin in preajma de unde cumparam niste mezeluri si preparate din carne de-ti ploua in gura:))
Iar daca vrem carne si vrem sa fie cat mai apropiata de cea de la ferma si nu luam de la rusi ca ei sunt frati cu noi si se comporta exact ca si noi, atunci mergem la magazinele Amish. Amish sunt o comunitate numeroasa in vestul Pennsylvaniei, sunt o grupare religioasa crestina cu doctrina anabaptista, recunoscuti pentru stilul de viata simpla si opunerea fata de modernitate. La origine ei sunt imigranti elvetieni de origine germana. In Pennsylvania este a doua comunitate din SUA cu 48.600 de amish. In principal traiesc in ferme de unde isi produc hrana exact ca in secolele XVII-XVIII. Unii din ei au magazine in oras de unde poti cumpara atat mancare gata gatita, cat si carne sau produse din carne. Totul este bio si se poate consuma fara probleme. Daca mergi in comunitatea lor gasesti oameni care vand legume la marginea drumului, exact ca in satele noastre:). Transportul lor este in principal trasura:)



Legumele de obicei le luam ori de la rusi, ori de la aprozar, pentru ca am descoperit un aprozar foarte foarte dragut, cu produse bune, proaspete a unor latini (...exact habar nu am ce sunt, dar nici nu ma intereseaza). Aici am vazut ca de fapt cartofii nu sunt numai albi si rosii asa cum stiam eu....sunt si cartofi negri, albastri si portocalii (cartoful dulce). Conopida la fel nu e doar alba, e si verde, galbena si mov. La fel si cu fructele care sunt multe si diverse, unele le-am invatat, altele ne asteapta sa le incercam, dar pana atunci va las cu cateva fotografii.






Sa nu va imaginati ca din magazinele lor tipic americane nu se poate cumpara nimic, ba da, dar cu paine lor dulce poate nu toata lumea e obisnuita, produsele lor traditionale poate nu plac tuturor asa ca e bine sa experimentam ca sa putem alege apoi. Asta este modul nostru adaptat la Philadelphia, fiecare stat e altfel, fiecare zona are alta influenta asa ca nu putem generaliza.