Sunday, July 12, 2015

Si vom fi trei!

Din foarte multe motive, unele mai obiective decat altele, nu am mai scris pe blog de foarte mult timp dar sper sa ne intelegeti:). Acum scoala s-a terminat, am terminat inclusiv cursul de vara (aici poti sa ai cursuri si in vacanta, daca vrei sa termini mai repede) asa ca am sa va povestesc cum e sa fii mamica in America.
Cum joburile noastre au devenit permanente si avem o stabilitate din acest punct de vedere, am decis ca e momentul sa ne extindem familia. La sfarsitul lunii aprilie am aflat ca vom avea inca un membru in familie asa ca am inceput sa ne interesam cum e sa fii insarcinata in US.


Primul lucru pe care l-am facut a fost sa ne programam la un medic de familie, deoarece pana in prezent nu aveam unul curent. Apelasem o singura data la un medic rus cand am dat examenul auto si ne-a trebuit avizul lui, insa nu am fost incantati de stilul rusesc care nu este cu nimic diferit fata de stilul romanesc: te programezi la o ora....intri dupa doua ore, ca intre timp mai vin 2-3 prieteni de-ai doctorului care bineinteles ca intra inaintea ta. Am ales medicul de familie si am sunat pentru programare. Fiind pacienti noi, programarea am avut-o abia la sfarsitul lunii iunie, insa de acum inainte putem avea programare in aceeasi zi daca e o urgenta. Nu va imaginati ca daca nu ai medic de familie si ai nevoie de el, mori in fata clinicii....nu este asa! Poti apela la medicii din cadrul spitalelor/clinicilor, iar daca problema este mai usoara, spre exemplu o raceala, exista asistenti la farmacii care te pot consulta si-ti pot prescrie medicamentatia necesara.
In aceeasi zi cand am facut programarea la medicul de familie, am sunat la spitalul unde vreau sa nasc. Nu stiam multe despre spitalele lor, insa prietena mea tocmai nascuse la acest spital si cautandu-l pe internet am descoperit ca este al doilea din Pennsilvanya ca si profesionalism si ca are recomandari bune, asa ca am ales sa fie si spitalul nostru. Nu am sa intru in detalii despre fiecare consult in parte ca nu este cazul. Pe scurt, consulturile lunare se realizeaza in cadrul clinicii specializate pe sanatatea femeilor si constau in ascultarea batailor inimii copilului cu un aparat Doppler, masurat burtica, cantarit, test de urina si discutii despre orice intrebari ai. Ecografiile se fac la un centru fetal, partener spitalului, unde au personal calificat doar in ecografii si se fac una pe trimestru daca nu sunt probleme. Nasterea se face la spital unde exista o echipa de medici si nasti cu cine este de garda in ziua respectiva. Eu am un medic care-mi monitorizeaza sarcina, insa pe parcursul celor 9 luni, la consulturile lunare vad toti doctorii afiliati spitalului, astfel incat, ii cunosti inainte de nastere pe toti. Sistemul este centralizat si nu exista sa-l suni la 3 dimineata pe doctorul X sa vina la spital ca tu nasti si el poate a sarbatorit pana la 1 si e obosit sau poate e in concediu si nu poate ajunge!
Multa lume ne-a felicitat pentru curajul de a avea acum, la 6 luni dupa ce am ajuns aici, un copil. Si cred ca multi s-au referit la costurile unui copil si mai mult, la imbinarea jobului, scolii, cu viata de familie. Ei bine, am sa va vorbesc despre asta, pentru ca nu este imposibil sa le combini. Am sa va dau cazul nostru, dar sigur ca nu se va aplica pentru oricine incepe o noua viata aici.
Avand o asigurare medicala, reduci substantial costurile unei nasteri. Eu am asigurare de la scoala, pentru studenti, cu un cost rezonabil (ca sa va faceti o idee, platesc asigurarea lunar, cat platesc abonamentul de cablu cu internet si fix). Cata are asigurare de la serviciu, fara niciun cost din partea noastra. Asta nu inseamna ca la sfarsit nu voi avea de platit o parte din costul total, dar va fi undeva la 15%-20%, probabil undeva la $2000-$3000, estimam noi. Am sa va spun la sfarsit cat a venit factura, ca depinde si de cum evolueaza sarcina. Pentru cine nu are asigurare medicala, acum exista Obama Care care e obligatorie si care poate fi foarte ieftina daca ai un venit mic. Daca nu vrei Obama Care, atunci poti alege sa mergi la ONG-urile care sustin femeile gravide si care au parteneriate cu clinici si spitale si nu te costa nimic. Ca si in Romania, femeile gravide sunt protejate de lege oarecum si exista solutii pentru fiecare. Legat de costurile hainutelor, patut, carucior, etc, credeti-ma, ca oricine isi permite sa le cumpere, pentru ca se gasescpentru fiecare categorie sociala.
Scoala: O femeie insarcinata sau o proaspata mama, nu este o femeie cu dizabilitati, sau cel putin, aici nu este tratata asa. Semestrul de toamna va incepe in septembrie si deja am luat doua cursuri, poti alege cum am ales eu, cursuri online sau comprimate in doua weekenduri, daca nu vrei sa mergi in fiecare saptamana la scoala. Pentru perioada dupa ce voi naste, pentru semestrul de primavara, care incepe in ianuarie, am doua variante: sa iau cursuri online, comprimate in weekenduri sau cele normale daca ai cu cine lasa copilul, sau poti intrerupe un semestru si incepe cand esti pregatita. Am colege care s-au reintors la scoala dupa doi ani si continua cursurile. Aici, ca sa ai masterul trebuie sa ai 12 cursuri terminate, pe care le faci in ritmul tau. Scoala de plateste la curs, asa ca daca nu mergi, nu platesti.
Job: Trebuie sa recunosc ca am norocul de un job foarte flexibil, de aceea nici nu mi-am cautat altceva. Momentan lucrez part-time, adica in jur de 20 ore pe saptamana, dar nu cate 4 ore cinci zile din sapte. Am ture de 5-6-7 ore, asa ca in medie, lucrez cate 4 zile pe saptamana doar. Relatia mea cu managerii este foarte buna si ma sustin si inteleg ca familia este importanta, iar ca dupa nastere pot trece pe un program mai flexibil. Mai precis, pot lucra intre 5-10 ore pe saptamana si atunci ar insemna sa lucrez 1-2 zile doar. De asemenea, poti alege cand sa lucrezi, seara, weekendurile....deci, solutii se pot gasi daca nu vreau sa pierd jobul! Legea in Pennsylvania ofera 6 saptamani concediu de maternitate platit si-l poti prelungi pana la 12 saptamani, din care doar primele 6 sunt platite. Vom vedea exact atunci ce vom decide, insa expun aici solutiile pe care eu le vad momentan, ca ar fi.
Ajutor social: Dupa cum stiti, US nu este Canada si nici alta tara renumita pentru ajutorul ei social. Pe de alta parte, nu sunt absurzi si incearca si ei sa te ajute daca nu ai suficient. Ideea lor este sa ajute oamenii care nu-si permit, nu pe toata lumea. Alocatie pentru copil nu exista in US, insa daca ai un venit mic, poti apela la programul WIC care ajuta familiile nevoiase. Aici gasiti linkul programului si mai multe informatii. Se ofera tichete de masa pe perioada sarcinii si pana copilul are 5 ani, dar mai multe detalii nu cunosc, pentru ca noi nu ne incadram.  http://www.wicprogram.org/
Pe de alta parte, exista o deducere la taxe pentru cei care au copii, dar nu as putea sa va spun exact cat, deoarece inca nu am avut ocazia sa facem aceste deduceri. Anul trecut, pentru ca am lucrat doar 1-2 luni din an, am primit toate taxele inapoi, fiindca nu am indeplinit plafonul minim de $10.000/an.
Momentan cam acestea sunt informatiile pe care le am pe acest subiect, insa voi reveni cu detalii pe parcursul sarcinii sau dupa, sa va povestesc cum a fost. Bebelusul nostru se va naste in perioada Craciunului, este programat in 26 decembrie si inca nu stim ce vom avea, in august urmand sa aflam:)

Pana la urmatoarea postare, va imbratisez cu drag si sa auzim numai de bine!